Alex And The Fat Penguins // Lansare - Quantum Physics

CONCERT ROCK

event5

9 OCTOMBRIE 2019   19:00  -  22:00

După o vară încarcată în care au traversat întreaga Românie, întâlnindu-se cu publicul din Arad (Festivalul Berii), Iași (Rocanotherworld, Afterhills), de pe litoral (Europa FM live pe plajă) sau de pe Transalpina (Slowriders festival), Alex & The Fat Penguins încep toamna în forță prin lansarea unui nou single.
Quantum Physics, o piesă cu o încarcatură emoțională puternică, are pregatit și un videoclip care va vedea lumina internetului la finalul lunii septembrie, urmând ca pe 9 octombrie, în Clubul #Quantic, să îl cântăm împreună live cu energie într-un show 100% electric.
Alex & The Fat Penguins este o trupă de rock alternativ cunoscută pentru mesajele sociale pe care le promovează prin muzică. Piesa “Just a Fool” lansată în urmă cu doi ani viza problema corupției, iar în decembrie 2017 a și fost interpretată sub forma unui protest spontan în fața clădirii Guvernului României. De asemenea, formația are în palmares și o piesă care face trimitere la dramele provocate de războiul civil din Siria – “Amiral”, iar prin “Urlă Pământul” au tras un semnal de alarmă asupra pericolelor la care supunem mediul înconjurător și cum aceste pericole se vor îndrepta inevitabil împotriva noastră.

Alex & The Fat Penguins înseamnă Alex Coțofan (voce și chitară), Mihai Ungureanu (bass, backing vocals), Daniel Rizea (chitară), Mircea Steriu (chitară) și Ionuț Tebeica (tobe).