- This event has passed.
QFest – Ziua I – Alternosfera | Îngeri și Corbi | Far Away From Earth

Ziua 1 de Q Fest sau începutul unei povești intense.
18:00 – Acces public
19:25 – Far Away From Earth
20:15 – Ingeri si Corbi
21:30 – Alternosfera
Pe 29 septembrie, deschidem festivalul cu o seară care promite să lase urme în timp și-n suflet. Alternosfera, Îngeri și Corbi și Far Away From Earth dau tonul unui nou capitol din ritualul nostru muzical colectiv.
Alternosfera
Legenda din Chișinău revine la Quantic cu un show cât o revoluție personală. Cu distors, poezie și un sunet care te zguduie blând, Alternosfera îți amintește cum e să simți muzica cu tot corpul. Hai să dansăm pe „Două Eve”, să visăm printre ecouri de „Haosoleum” și să ne lăsăm cuprinși de „Frig de mor”.
Îngeri și Corbi
Direct din inima Transilvaniei, vin cu un rock alternativ dens, introspectiv, cu influențe de nu-metal și post-grunge. Îngeri și Corbi scriu balade moderne despre neliniști, răni și vindecare, în versuri și distorsuri care te prind și nu-ți mai dau drumul.
Far Away From Earth
O trupă tânără, dar cu sunet matur, cinematic. Far Away From Earth te poartă într-o călătorie atmosferică între alternative, metal și post-rock, cu o energie intensă, dar controlată, ca o explozie în slow motion.